8 martie, diseară

Ca din minune se ridică noaptea,
în linişte umblă încă cu ochii închişi
ca şi cum aude un cântec vrăjit
şi întoarce pe leagăn să visează

Cu lunga rochie, cu faţă de lapte,
cu raze de lună în părul său des.
Statuia de ceară s-apleacă dintre flori,
cu invidie o pândesc nişte spiriduşi.

Leagănă leagănă, vântul o împinge
pentru dorinţă îşi captură stele.
Din zid se îndepărtă o umbră tainică,
în jocul de fată se pierde o femeie.

Un strigăt la zori în mijlocul căii,
un om de bucată invocă pe croitor,
cu voce confuză repetează întruna:
“Eu nu vream să-o deştept aşa,
Eu nu vream să-o deştept aşa”